Ti-as darui o toamna frumoasa si discreta
Sa nu mai cauti, mâine, un altfel de amor,
Sa lasi "povestea vorbei" sa ninga printre versuri

Si sa ma luneci, iarasi, spre tine, sa nu mor...

Îti va conduce pasul o inerenta farsa

O noapte linistita de care nu vei stii -
Si-n umbra unui flutur cu aripa nestearsa
Va creste insolenta poemelor târzii


Îti vei reface contul ideilor pierdute
Cu clipele în care m-ai renegat, sa-mi scriu

O ultima-nserare ce-n visuri ma va pierde,
Iar poeziei mele sa îi cioplesc sicriu...


Dar nu se stie cine ti-a adormit instinctul
Si am ramas afara, sub ochiul unui zeu,
Sa îmi sadeasca-n suflet o aplecare sfânta

Ce ma va stinge numai atunci când voi vrea eu

În urma, remuscarea s-a-ntors, sa te convinga

Ca meritam o altfel de jertfa printre vii
Din care neuitarea sa-si strânga înc-o lume,
Sa te pastreze-n mine atunci când nu revii


Dar mai sunt multe toamne de care sa te-nlantui!
Si vara asta ploua cu amintiri, pe ram...

În noptile de veghe, aceeasi renuntare
Se va întoarce, lasa, când nici nu mai speram...


Dar nu mai stiu ce stie acelasi gând ce duce
Spre înserarea calma a pasului nestins
Si-a nimbului ce trece atât de nepereche!

În câta-nsingurare, adesea, le-am atins ?

Acum, ca bratul vremii nu are chef de lupta,

Nu mai e timp sa cauti un altfel de-nceput;
Mai cauta adâncul din ciutura cu apa
Sa-ti lumineze drumul ce nu l-ai priceput...


Nu este grav, iubirii sa-i cântaresti iubirea!
Nu se-ndulceste ura din care ai plecat ?

Un gând îti prinde noaptea si nu vrea sa o scape
Când râul curge-ntruna, desi este secat.


Dar mai e mult sa umpli o clipa ce ne paste
Si umbra ce se tine dupa al tau destin;
Reintra într-o mare pe care sa te legeni

Si, regasindu-ti drumul, atunci, am sa ma-nchin...

Cu amintiri nu tinem înflacararea vie!

Înca o data vârsta iubirii s-a prescris;
Pentru înca o viata nu mai e timp sa scriem,
Dar va mai fi si mâine o pagina de scris...