Mi-e seara mult, iubito,
si mi-e toamna!
Ma cuibaresc in plapume de ceturi

si mi-e teama
ca, poate, maine, n-or sa te mai cearna
cuvintele-mi tacute de iubire

pe care-n gand ti le sopteam...
s-adoarma!


Mi-e toamna, draga mea,
si-mi este seara,
iar pleoapele sufletului meu, brumate,

se-nchind incet, incet si de departe...
acoperindu-ti somnul dintre vise
cu vestejite-nstrainate zise.


Mi-e toamna, scumpa mea,
mi-e multa toamna!

Si ma-nserez prin brume de-amintiri...
Mi-e dor de noi, de dragostele noastre...
Ma-ntunec si nu stii!